Fundația Ion Țiriac a primit premiul special pentru Investiții în Sport în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport 2024, organizată de ProSport la data de 20 noiembrie.
Pe parcursul întregului an, fundația condusă de prosperul om de afaceri a oferit premii semnificative atât în bani, cât și în bunuri materiale, sportivilor de succes ai României.
Unul dintre gesturile care au impresionat întreaga țară a fost premierea tuturor medaliaților de la Jocurile Olimpice de la Paris cu câte o mașină Hyundai Ioniq 5. Un singur exemplar valorează 50.000 de euro!
Mai mult decât atât, sportivii care au obținut două medalii la JO 2024 au primit două autoturisme, fiind practic premiată fiecare medalie câștigată. Totodată, Țiriac le-a oferit sportivilor și asigurări de viață, dar și câte o medalie personalizată pentru fiecare din aur de 14k.
„Suntem aici, nu e nimic oficial. Asta e o treabă aproape de familie. Suntem aici să plătim tributul care-l avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare. Ne-au arătat că poate suntem pe drumul bun. Pe de o parte, pe de altă parte, cine știe, am avut onoarea, plăcerea să-l văd pe domnul prim-ministru ieri și ne-a promis că ceea ce a scos din gură să face, că încep acum și de la infrastructură, să dea bani și pentru sport. Cred că o să o facă. Hai să vedem cum facem noi ăștia care suntem mai bătrânei pe-aici. Și vreau să vă fac și ori surpriză, înainte să trec mai departe, avem pe cel mai în vârstă olimpic care trăiește în ziua de astăzi domnul Ioniță, care e acolo, 96 de ani, olimpic la Roma, ciclism, în 1960”, declara Ion Țiriac, în cadrul evenimentului.